Pauza

"O carte pe zi" ia o pauza, pana reusesc sa fac ePub si  Mobi pentru PDF-urile din ultimele zile. Am strans ceva material pentru coperte (picturi destul de vechi ca sa fie si ele libere de copyright), am de gand sa schimb copertele si la cateva mai vechi si as vrea sa vad daca/cum pot sa fac si cuprins acolo unde e cazul si lipseste (ex: la Craii). In plus as vrea, dupa reluare, sa va ofer si o carte contemporana, aparuta in mileniul III, o carte putin cunoscuta dar care mie mi-a placut mult (dar nu promit, depinde de consimtamantul detinatorului drepturilor de autor, daca el va zice nu, nu va fi); nu va spun de ce carte/autor e vorba - oricum probabil nu-l stiti; va dau doar un hint: astazi ar fi implinit 80 de ani.

Ziua 13: Geniu pustiu - Mihai Eminescu

Autor: Mihai Eminescu (1850 - 1889)
Anul aparitiei: 1904
Download: EPUB, MOBI, PDF (39 pagini)
Online: http://ro.wikisource.org/wiki/Geniu_pustiu

E un fragment de roman, inceput de Eminescu, se pare, pe la vreo 19 ani, in studentie si neterminat, publicat postum.

Publicarea lui n-a fost lipsita de controverse. Criticul Garabet Ibraileanu a protestat impotriva publicarii unei opere de tinerete, nefinalizate, pe care autorul n-a considerat de cuviinta sa o publice el insusi. Era de parere ca i se face un deserviciu lui Eminescu publicandu-i-l si expunandu-l astfel cu toate stangaciile inerente inceputului.

Intr-adevar, sunt vizibile stangaciile inerente inceputului: inceputul romanului care abia incepe sa se contureze, neavand un fir narativ unitar sau mai multe fire care sa se imbine, ci fragmente succedandu-se parca cu lipsa de coerenta din vis, inceputul formarii scriitorului inca adolescent si cautandu-si drumul si chiar inceputul limbii romane literare. Cu toate astea, romanul e interesant.

Eroul, Toma Nour, intalnit intamplator de narator intr-o carciuma din Bucuresti, ii starneste interesul prin fizionomia lui (era, cum altfel, frumos ca un demon); hotarand pe loc sa il faca eroul unui roman, naratorul incearca sa il cunoasca, intra in vorba cu el (prilej pentru Eminescu sa isi expuna ideile politice si mai ales sa critice societatea romaneasca a vremii); ajung sa se imprieteneasca si astfel sa descopere ca acest Toma Nour era un "geniu pustiu", cu sufletul gol, care pierduse capacitatea de a iubi si de a simti orice emotie (pare sa fie vorba de un fel depresie).

Asa se face ca, dupa moartea lui Toma Nour, naratorul intra in posesia memoriilor lui. Ele incep cu copilaria, apoi studentia clujeana cu prima dragoste urmata de prima depresie. Aici dai peste cate o scena neverosimila, absurda: o fata trage sa moara; in aceeasi camera, sora ei canta la pian; muribunda incepe si ea sa cante si canta pana isi da sufletul, ca un cantec de lebada.

Partea cea mai consistenta a memoriilor e insa despre anul revolutionar 1848 in Transilvania, cand Toma Nour ajunge in oastea lui Iancu si ia parte la luptele cu ungurii. Eminescu scria la vreo 20 de ani de la evenimente, la distanta la care suntem noi acum de decmebrie '89, insa nu mai putem sti in ce masura Eminescu cunostea si urma faptele si in ce masura se lasa purtat de imaginatia sa. Relatarea e plina de violente, de "crudelitati" cum zice el - omoruri, incendii, tentativa de viol si necrofilie - savarsite de honvezii unguri, dar intr-un caz chiar de romani, ca razbunare.

Btw, voi ce intelegeti din asta ?

[povesteste Toma Nour:]

În câmp mă întâlnii cu voinicii mei, între care şi Ioan. Ce frumos era el în acea sară... mi-aduc aminte parc-ar fi acu. Cu ţundra îndoită pe la grumaz şi dinainte, ast[fel] încât pieptul alb se vedea sub cămaşa de in, faţa palidă, dar dulce şi plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond şi lung îi cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie neagră... Era într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant.

— Parcă eşti o fată! îi zisei, strângându-l la piept.
— Şi tu parcă eşti un băiat, zise el râzând nebuneşte.

Dar strânsoarea cea rece şi tare a mâinii lui atât de micuţe îţi dovedea că [ai] a face cu degete într-adevăr lungi, delicate, albe, însă pătrunse de măduvă de leu.

[...]

Eu îmi aşternusem ţundra jos şi dormeam cu Ioan, care-mi cuprinsese cu braţul gâtul meu şi adormise şi el.

[...]

Nu era decât o gaură mică, neagră-roşie, sub coaste, fără ca să curgă sânge din ea şi tocmai asta era cauza letargiei. Îmi apropiu gura de rană şi sug o dată cu putere, astfel încât gura toată mi se umplu cu sânge. Sânge negru şi-nchegat curgea şi din rană, pulsul începu a bate încet, încet şi Ioan îşi deschise ochii lui cei rătăciţi.

[...]

Faţa lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, era senină, dulce. Un nou leşin s-apropie. Capul lui se lăsă pe frunzele uscate... pulsul iarăşi încetă şi părea iar că expirase.

[...]

Mă uitam în faţa lui fără să ştiu ce să fac, nu mai da nici un semn de viaţă; nu eram capabil de nici o acţiune. Prin tăcerea de moarte nu auzeam decât împuşcăturile cele depărtate ale luptătorilor noştri, din care fiecare mă făcea să tresar, căci întâmplarea aceasta mă făcuse fricos. Îngenuncheat lângă el, eu împrejurasem cu o mână gâtul său, astfel încât, ridicându-l, capul spânzura după braţul meu: astfel mă uitam la el şi nu ziceam nimic, decât sărutam faţa lui ca alabastrul cu gura mea cea plină de sângele inimii sale. Faţa rămânea nemişcată, moartă; numai albeaţa ei contrasta ciudat cu petele sângeroaselor mele sărutări.

[...]

Apoi mă dusei la izvor, unde i se aruncase capul. Soarele se răsfrângea pe faţa apei lucii, care tremura ca o unduioasă oglindă de argint, dar în fundul apei clare zăcea capul cel frumos al junelui. Apa, curgând, curăţise şi dusese cu sine scursurile de sânge, astfel încât nu rămase decât capul cel blond, palid, c-o faţă albă ca argintul, cu buze vinete ca porumba, cu ochii cei mari închişi şi cu părul moale plutind şi răsfirat în undele apei. Faţa cea palidă şi slabă părea că surâde. Luai apă în pumni şi-mi spălai alături cu izvorul faţa care ardea ca de friguri. Luai încă un pumn de apă şi mi-l turnai în sân, care ardea, fundul apei se turbură şi deveni sângerat, mă aplecai pe suprafaţa ei şi sorbii în sorbituri lungi din apa turburată cu sângele lui, apoi băgând amândouă mâinile în izvor, scosei capul lui Ioan şi-l ridicai în lumina soarelui spre a mă uita lung şi cu durere la el. Îl aşezai în mormânt asupra corpului şi, acoperindu-l tot cu ţundra mea, ca şi când m-aş fi temut să nu-l doară bulgării, începui a umplea mormântul cu ţărână. În intervale îmi venea să mă culc şi eu cu el alăturea şi să las să cadă o stâncă de pe marginea gropii peste mine, or[i] gândeam să mă-mpuşc şi eu şi să sfârşesc cu mizeria ce se numeşte viaţă.

Ziua 12: Tanase Scatiu - Duiliu Zamfirescu

Autor:  Duiliu Zamfirescu (1858-1922)
Anul aparitiei: 1895
Download: EPUB, MOBI, PDF (45 pagini)
Online: ro.wikisource.org/wiki/Tănase_Scatiu
Coperta: fragment de pictura de Nicolae Grigorescu (1838-1907)
 
Inca un parvenit din subspecia romaneasca rurala numita "ciocoi" - spre deosebire insa de Dinu Paturica, la acesta trasatura definitorie nu e perfidia, ci badarania. Daca in cartea precedenta, idilica "Viata la tara" (o s-o pun si pe ea), Tanase Scatiu era un personaj episodic, prilej de amuzament pentru boieri prin laudarosenia si lipsa de educatie sau prin pataniile lui, aici tabloul se intuneca, Tanase Scatiu e triumfator, e bogat, e puternic, e mosier, e deputat, e casatorit cu o descendenta de neam boieresc, acea Tincuta care, adolescenta, chicotea pe seama lui. Acum e o femeie trista, desi inca foarte tanara, stingandu-se cu incetul. in umbra lui, ducand o viata lipsita de speranta si hranindu-si sufletul dintr-o dragoste la fel de lipsita de speranta pentru prietenul ei din adolescenta. Cred ca rare sunt cazurile in care un autor si-a detestat atat de tare personajul principal cum o face aici Duiliu Zamfirescu - se vede si din sfarsitul pe care i l-a rezervat: 

[spoiler] "Ancheta judecătorească găsi în creierii lui turtiţi, pietre, cuie, o basma ruptă, pe care furia poporului le adusese ca o apă mare." [end spoiler]

Ziua 11: Adela - Garabet Ibraileanu

Autor: Garabet Ibrăileanu (1871 - 1936)
Anul aparitiei: 1933
Download: EPUB, MOBI, PDF (59 pagini)
Online: ro.wikisource.org/wiki/Adela
Coperta: pictura de Nicolae Grigorescu (1838-1907)

Scuze pentru intarziere, dar a trebuit sa corectez mai multe mici lacune in textul de la Wikisource.

E vorba despre dragostea unui barbat relativ varstnic, in jur de 40, pentru o tanara.

Ziua 10: Ciocoii vechi si noi - Nicolae Filimon

Autor: Nicolae Filimon (1819 - 1865)
Anul aparitiei: 1863
Download: EPUB, MOBI, PDF (137 pagini)
Online: http://ro.wikisource.org/wiki/Ciocoii_vechi_şi_noi
Coperta:  combinatie a doua gravuri din epoca:

Se petrece in epoca fanariota - incepe prin 1814 -  intr-o Tara Romaneasca aproape neatinsa de modernitate, in schimb cu puternice influente orientale, turcesti si grecesti. Portul era oriental:

În fine postelnicul apăru în scară îmbrăcat cu anteriu de cutnie ca guşa porumbului, încins peste mijloc cu un şal de Ţarigrad, cu işlicul în cap şi învelit până la ochi cu o giubea de postav albastru, blănită cu blană de râs.

la fel si purtarile:

El zări pe june şi-i zise cu gravitatea de boier de protipendadă:
— Cine eşti, mă băiete, şi ce voieşti de la mine?
Junele căzu în genunchi şi, sărutând pulpana anteriului, răspunse cu o voce lâncedă ce inspira compătimire:
— Să trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani! Sunt Dinu Păturică, nemernicul fiu al preaumilitei voastre slugi treti-logofăt Ghinea Păturică, fostul odinioară vătaf de curte al înălţimii voastre.
— Ei bine, spune-mi ce vrei de la mine?
— Am o scrisoare de la tata către preacinstitul şi de bun neam obraz al măriei voastre.

Subiectul cartii este rezumat in Prolog:

Ciocoiul, dar, îşi începe uneori cariera de la postul de rândaş, iar alteori de la lacheu ce se pune în coada trăsurii boierului; devine cu încetul sofragiu, apoi vătaf de curte, iar mai pe urmă se face şi el boier; şi cu toate că unii-alţii îi zic în deriziune boier făcut, copiii lui însă devin boieri şi fii de boieri.

În timpul pe când ciocoiul umblă după trăsura boierului, el află toate slăbiciunile stăpânului său şi-i ajută cât poate ca să şi le împlinească în paguba lui şi în folosul său.

Asadar arivistul in varianta romaneasca de la inceputul secolului XIX; spre deosebire insa de Julien Sorel, personaj mult mai complex, nelipsit de sensibilitate, la care prefacatoria, calculul rece si urmarirea interesului puteau coexista, alterna cu  momente de ezitare si slabiciune si elanuri sufletesti reale, corespondentul sau local Dinu Paturica e mult mai liniar, e arivistul pur (si simplu), urmarindu-si consecvent interesul.

Ziua 9: Chira Chralina - Panait Istrati

Autor: Panait Istrati (1884-1935)
Anul aparitiei: 1923 (franceza), 1924 (romana)
Download: EPUB, MOBI,  PDF (61 pagini)
Online: ro.wikisource.org/wiki/Chira_Chiralina
Coperta: pictura de Theodor Aman (1831-1891)

Desi petrecandu-se in timpuri moderne (cam de prin 1850  pana in 1867), are ceva de "de O mie si una de nopti", o atmosfera exotica, orientala; incepe intr-o Braila orientalizata, foarte cosmopolita  si ne poarta prin Istanbul si chiar pe la Damasc si prin Liban.

[Anti]eroul narator e "Stavru, salepgiul si pederastul". [salepgiu = vanzator de limonada] E probabil prima carte a unui român care are ca erou un homosexual (declarat). E drept, a fost publicata intai in Franta si abia apoi tradusa si publicata in Romania, de aici poate libertatea mai mare. Cu toata aceasta indrazneala, mentalitatea e totusi destul de  tributara epocii - Stavru insusi spune:

Şi eu, eu sunt unul din stâlciţii acestei vieţi perverse; totul în viaţa mea a fost perversiune, violenţă şi viciu. Am crescut sub răsuflarea acestor calamităţi. Totuşi, n-aveam pentru ele nici o înclinare. [...] . Păcat pentru dv. că nu pot să încep prin a vă povesti copilăria mea, tristul destin al surorii mele şi împrejurările pervertirii. [...] Unui om schilod de un picior sau de o mână, nimeni nu-i aruncă dispreţul lui, toată lumea îl priveşte cu milă; dar fiecare se dă înapoi, nimeni nu simte milă înaintea unui schilod al sufletului! Şi totuşi, acestuia îi lipseşte însuşi pivotul vieţii. El îmi lipsea mie. Întorcându-mă în România, veneam să cer acest sprijin celor care nu erau nişte nenorociţi ca mine, ci oameni, cu viaţă sexuală firească. Ei mi l-au dat, dar pentru un moment; şi mi l-au retras îndată, ruşinos, pentru a mă azvârli din nou în viciu.

Considera ca a fost pervertit in copilarie, cand a fost victima unui pedofil turc - si incearca chiar sa se vindece prin casatoria cu o fata frumoasa si iubitoare; desigur, vindecarea sperata nu se produce si lucrurile se sfarsesc trist, mai ales pentru ea.

Ulterior va povesti totusi si copilăria sa si tristul destin al surorii sale, Chira Chiralina (al carei nume e inspirat din balada omonima despre o fata din Braila rapita de un "arap")  dar mai multe despre partea asta puteti citi la Cinabru - recenzia lui m-a facut candva sa  citesc cartea online pe computer.

Ziua 8: Mara - Ioan Slavici

Autor: Ioan Slavici (1848 - 1925)
Anul aparitiei: 1881
Download: EPUB, MOBI, PDF (140 pagini)
Online: http://ro.wikisource.org/wiki/Mara

Coperta:gravura de Theodor Aman (1831-1891)