joi, 13 septembrie 2012

Max Blecher - Inimi cicatrizate

Autor: Max (Marcel) Blecher  (1909 -1938)
Anul aparitiei: 1937
Download: EPUB, MOBI, PDF (69 pagini)
Online: http://ro.wikisource.org/wiki/Inimi_cicatrizate
Coperta: autorul cu mama sa, pe malul marii, culcat intr-o "gutiera" (pat-carucior) de genul celor din carte - cartea e intrucatva autobiografica.

Emanuel, student la Paris, descopera la o radiografie ca are tuberculoza osoasa si o vertebra deja distrusa. Este trimis intr-un sanatoriu francez pe malul oceanului, la Berck, unde ajunge sa descopere si sa se integreze intr-o lume stranie, in care bolnavii isi duc viata la orizontala, imobilizati in ghips pe paturi cu roti si totusi incearca in ciuda circumstantelor sa duca o viata cat mai normala:

"În timp ce șoferul încărca valizele, el rămase câteva secunde pe piațeta din fața gării, privind în jurul lui. 
Deodată rămase uluit. 
Ce să fi fost oare asta? Un sicriu ambulant ori o targa? Un om stătea întins pe un pat îngust de lemn, un fel de cadru cu saltea, așezat pe o montură cu patru roți mari cauciucate. Era însă îmbrăcat normal din cap până în picioare. Purta cravată, beretă pe cap și haină și totuși nu se mișca, nu se ridica să umble ca toată lumea. Așa culcat cum stătea cumpără de la un vânzător un ziar, plăti și îl deschise să cetească cu capul sprijinit de perne, în timp ce un om în dosul lui începu a împinge căruțul pe străzile orașului. 
- Vezi, îi spuse tatăl lui... aici toți bolnavii duc o viață normală... Sunt complet îmbrăcați, se plimbă pe stradă... numai că stau întinși... atâta tot... Ai să vezi și pe alții tot întinși, conducând singuri trăsura... [...] 
Abia jos în sală se trezi el în plină înțelegere a bolii. Acolo avu el pentru întâia oară sentimentul adevărat al atrocei categorii de viață în care intrase. Era o sală obișnuită de restaurant, vastă, înaltă, albă, cu perdeluțe la ferești și plante mari exotice în colțuri. Dar cine imaginase în această încăpere aranjamentul acesta solemn și spitalicesc? Cine fusese regizorul acestui spectacol corect și halucinant? 
Înșirați de-a lungul pereților, doi câte doi la o masă, zăceau bolnavii întinși pe gutierele lor. S-ar fi putut crede un festin din antichitate unde musafirii stăteau culcați la masă, dacă fețele obosite și palide ale celor mai mulți dintre bolnavi n-ar fi arătat clar că e vorba de altceva decât de convivii joviali ai unui vesel ospăț. [...]
Vecina lui de masă îi zâmbi prin oglindă. Stătea și ea întinsă pe un căruț tot îmbrăcată, tot aparent normală, dar nu ținea capul pe perne, îl avea complet culcat și nu-l mișca nici în dreapta nici în stânga. Pentru a vedea ce se petrece în jur avea un suport metalic cu o oglindă, drept deasupra ei. Putea s-o încline în orice direcție și să observe astfel totul în sală. În luciul cristalului, unde plutea obrazul ei detașat (ca într-una din acele ieftine iluzii optice de bâlci care prezintă un cap tăiat), acolo Emanuel descoperi zâmbetul ce i se adresa."

2 comentarii:

  1. Multumesc pt carte,am citit-o,e impresionanta.Multumesc pt eforturile de a converti cartile in format EPUB.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru carte !foarte frumoasa !

    RăspundețiȘtergere